TRAVAIL - Tranzitia la viata activa in vederea integrarii pe piata muncii pentru elevii din judetul Dolj
travail header

Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvolaterea Resurselor Umane 2007-2013



Menu

„INTERVIU DE ANGAJARE” simulat de elevii din TRAVAIL

octombrie 07, 2015


400 de elevi ce constituie grupul ţintă al proiectului „TRAVAIL – Tranziția la viața activă în vederea integrării pe piața muncii pentru elevii din județul Doljau participat la simularea unor interviuri de angajare, organizate în condiții similare cu cele dintr-o situație reală pentru ocuparea unui loc de muncă. După ce ”anunțul de angajare” a fost afișat în sala de clasă, elevii și-au prezentat CV-ul, scrisoarea de intenție pentru ”postul vizat” şi au răspuns unor întrebări specifice unui interviu de angajare.

Participanţii au învăţat cum să-şi alcătuiască propriul Curriculum Vitae în format Europass, cum să redacteze o scrisoare de intenţie, care este cea mai potrivităvestimentaţie la interviu, cum trebuie să te îmbrăci potrivit postului dorit, ce fel de întrebări se primesc la interviu şi cum se răspunde pentru a fi cât mai convingător în faţa angajatorilor.

Concluziile specialiştilor activităţilor suport pentru consiliere şi orientare în carieră care au organizat interviul şi impresiile elevilor prezenți la întâlnire au evidențiat necesitatea organizării unor astfel activități care să simuleze situații cât mai apropiate de cele reale ale unui interviu de angajare de succes. Astfel, elevii au aflat care sunt cele mai frecvente întrebări întâlnite la un interviu de angajare, dar au descoperit şi câteva dintre trucurile și secretele menite să creeze o impresie cât mai bună viitorului recrutor sau proprietar de afacere.

Elevii au realizat teste de cunoaștere și autocunoaștere pentru a învăţa să se prezinte în faţa unui angajator arătând că posedă calităţile necesare pentru postul vizat, punându-şi în relief carisma, capacitatea de a asculta şi de a se exprima în mod spontan, de a vorbi în public şi de a fi convingatori.

SeminarulSimularea de interviuri pentru angajarea pe un post vizat” s-a derulat în cadrul proiectului „TRAVAIL – Tranziția la viața activă în vederea integrării pe piața muncii pentru elevii din județul Dolj” implementat de Asociația Mereu pentru Europa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Asociația EduFor Craiova și UNIAUDAX – Centro de Investigação e Apoio ao Empreendedorismo e Empresas Familiares din Portugalia şi cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, „Investeşte în oameni!”.

Persoană de contact: Carmen Oprescu – Responsabil comunicare-informare în cadrul proiectului TRAVAIL – implementat de Asociaţia “Mereu pentru Europa”, e-mail: mpe@mpe.ro, telefon: 0351176824, 0730 250 630.