TRAVAIL - Tranzitia la viata activa in vederea integrarii pe piata muncii pentru elevii din judetul Dolj
travail header

Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvolaterea Resurselor Umane 2007-2013



Menu

Excursii tematice pentru elevii doljeni

octombrie 13, 2015


400 de liceeni doljeni din clasele a XI-a şi a XII-a de la zece unităţi de învăţământ din municipiul Craiova, ce alcătuiesc grupul ţintă al proiectului „TRAVAIL – Tranziția la viața activă în vederea integrării pe piața muncii pentru elevii din județul Dolj”, au traversat o perioadă productivă, ce i-a pus în faţa unor ocazii favorabile de explorare şi structurare a propriilor abilităţi şi motivaţii prin participarea la excursiile tematice organizate la mai mulţi agenţi economici.

Elevii care doresc să dezvolte o carieră în domeniul medical, vânzărilor, finanţelor, contabilităţii, avocaturii, resurselor umane ş.a. au avut ocazia să se familiarizeze cu aceste sectoare luând un prim contact cu specificul acestor activităţi în lumea reală din piaţa muncii, adâncindu-şi cunoştinţele într-un perimetru despre care doar au auzit, achiziţionând noutăţi informative, formându-şi şi consolidându-şi atitudini şi convingeri. De asemenea, participanţii au avut ocazia să afle multe lucruri utile despre primii paşi care trebuie realizaţi pentru atingerea succesului în carieră: modul în care trebuie să se prezinte la un interviu de angajare, abilităţile şi competenţele necesare pentru unul dintre joburile din aceste domenii.Participanţii au descoperit care sunt abilităţile şi competenţele necesare pentru fiecare dintre meseriile alese şi au aflat că, indiferent de domeniul în care activează, este  necesar să cunoască legile care reglementează drepturile, obligaţiile şi organizarea profesiilor. În acest cadru, ei au aflat că „biblia” angajatorilor, salariaţilor, sindicatelor, patronatelor, judecătorilor, inspectorilor de muncă şi avocaţilor este Codul Muncii, dar la fel de importante sunt Codul Fiscal, Contractul Colectiv de Muncă şi Contractul  Individual de Muncă. În cadrul excursiilor tematice, agenţii economici au realizat interesante incursiuni în domeniile specifice, prezentându-le organigrama, principalele departamente, modul de organizare, atribuţiile specifice, comportamentul faţă de clienţi, etc.

Excursiile tematice s-au derulat în cadrul proiectului „TRAVAIL – Tranziția la viața activă în vederea integrării pe piața muncii pentru elevii din județul Dolj” implementat de Asociația Mereu pentru Europa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Asociația EduFor Craiova și UNIAUDAX – Centro de Investigação e Apoio ao Empreendedorismo e Empresas Familiares din Portugalia, fiind  cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeşte în oameni!”.

Persoană de contact: Carmen Oprescu – Responsabil comunicare-informare în cadrul proiectului TRAVAIL – implementat de Asociaţia “Mereu pentru Europa”, e-mail: mpe@mpe.ro, telefon: 0351176824, 0730 250 630.