Importanta stagiilor de practica pentru tranzitia de la scoala la viata activa
iulie 13, 2014
Cei mai mulţi tineri, odată ieșiţi de pe băncile şcolii încep să îşi construiască o carieră. Într-un fel sau altul, toți își doresc job-uri importante, bine-plătite, menite să le ofere cât mai multe beneficii și satisfacții. Fiecare dintre aceștia își caută cel puțin o sursă de motivare și o destinație profesională, însă cuvintele care însoţesc multe dintre anunţurile de angajare sau întrebările de la interviu sunt descurajante: „Cel puţin 1 an experienţă necesară în domeniu” sau „Ce ştii să faci?”, “Unde ţi-ai pus în practică cunoştinţele teoretice?” – iar acest lucru arată că mulţi dintre angajatori aşează experienţa pe primul loc înaintea cerinţelor de la serviciu.
Din nefericire, în România s-a creat un cerc vicios in jurul proaspeţilor absolvenţi. Pentru a te angaja, e nevoie de experienţă şi, în acelaşi timp, pe băncile şcolii, nu ai avut unde să capeţi experienţă, aşa că nimeni nu te angajează. Ca rezultat, mulţi dintre tineri ajung sau şomeri sau să lucreze în alte domenii decât cele pentru care au studiat, iar angajatorii se plâng că majoritatea absolvenţilor nu au abilităţile practice necesare pentru a excela la locul de muncă.
Soluţia este efectuarea unui STAGIU DE PRACTICĂ în timpul şcolii, iar acest lucru va da posibilitatea participanţilor să experimenteze mediul real de lucru, sa dobândească abilităţi practice şi principii etice de lucru corecte.
În acest context, proiectul TRAVAIL – Tranziția la viața activă în vederea integrării pe piața muncii pentru elevii din județul Dolj implementat de Asociaţia Mereu pentru Europa, va oferi oportunitatea unui număr de 100 de elevi din judeţul Dolj de a experimenta realităţile unui loc de muncă în cazul în care doresc să dezvolte o carieră viitoare în următoarele profesii: tehnician în turism, tehnician în activități de comerț, tehnician mecatronist, tehnician operator tehnică de calcul, tehnician mecanic pentru întreținere și reparații şi tehnician designer vestimentar. Stagiile de practică se vor derula în România pentru un număr de 70 de elevi şi în Portugalia pentru restul de 30.
În această perioadă, elevii dobândesc experienţa care îi va face mai încrezători în propriile abilităţi şi vor învăţa, în afara lucrurilor specifice locului de muncă, despre managementul timpului, disciplină, comunicare eficientă, gândire logică şi critică. Aceste cunoştinţe şi experienţe nu pot fi învăţate într-o sală de clasă, iar elevii vor constata cum teoria poate fi aplicată în mediul real. Chiar dacă rolul lor nu este vital pentru organizaţie, elevii sunt provocaţi să muncească alături de colegii lor mult mai experimentaţi şi, în acest mod, pot să îşi îmbunătăţească obiceiurile de muncă. În timpul stagiului, atunci când se confruntă cu provocarea de a atinge obiectivele impuse de organizaţia în care lucrează, elevii ajungă să-şi cunoască mult mai bine aptitudinile. Un alt avantaj este oportunitatea de a începe o carieră şi de a-şi crea o reţea profesională. Când un elev se alătura unei companii, persoanele lângă care lucrează îl vor privi ca pe un coleg, ca pe o persoană care îşi va aduce contribuţia pentru succesul comun, iar dacă practicantul dovedeşte că poate deveni util în acel angrenaj, angajatorul îl va putea considera o valoare pe termen lung, putând sa îi ofere un loc de muncă după absolvire, mai ales că sunt destul de mulți angajatori, destule companii cu renume care întind o mână de ajutor tinerilor, dându-le șansa de a începe de undeva, de a învăţa direct de la specialiști.
Stagiile de practică, mai ales cele internaţionale, nu sunt uşoare. Elevul trăieşte într-un loc nou, întâlneşte alţi oameni, adoptă responsabilităţi diferite şi, câteodată, trebuie să înveţe o limbă străină. Însă, în acelaşi timp, stagiile de practică aduc mai multe satisfacţii: contribuţia reală pe care o aduce elevul practicant companiei în care lucrează, depăşirea aşteptărilor clienţilor, lucrul într-un mediu multicultural, crearea de prietenii şi experienţa mentalităţii dintr-o altă ţară.
Din cauză că România nu a depăşit criza economică, la un loc de muncă se accede greu, iar mulţi elevi îşi construiesc din timp un anumit avantaj, fac primii paşi în carieră şi acumulează încă din timpul şcolarizării un capital peste care nu se trece uşor. Realitatea ne arată că sunt destul de puţine locuri de muncă pentru proaspeţii absolvenţi, iar cererea depăşeşte cu mult oferta, aşa că tinerii care au la activ cel puţin un stagiu de practică, sunt percepuţi de angajatori ca fiind mai profesionişti şi mai experimentaţi, iar costul cu trainingul de la primul loc de muncă este mult redus.
Importanţa și atractivitatea unor astfel de stagii constă în însușirea și dezvoltarea unor abilități profesionale aplicate, precum munca în echipă, șansa de a câștiga experiența profesională reală și, la final, de a obține un loc de muncă permanent în domeniul de lucru ales. Experienţa acumulată de-a lungul unui astfel de stagiu este foarte importantă, mai ales că în zilele noastre contează mai mult experiența decât nenumăratele diplome sau cursuri la care ai participat. Cei mai mulți angajatori caută oameni cu experienţă sau cel puțin dispuși să înveţe și să acumuleze cât mai multe informații într-un timp cât mai scurt. Tinerii participanți la un stagiu de practică vor avea din start nenumărate avantaje: interacțiunea cu profesioniști în domeniu, posibilitatea de a participa la training-uri și sesiuni de formare teoretică și practică, lucrul în cadrul unor echipe competitive, precum și orientarea către rezultate.
De cealaltă parte, prin aceste programe de stagii de practică, angajatorii au posibilitatea de a atrage în cadrul companiei lor tineri valoroși, pe care îi pot forma, îndruma și ulterior angaja în regim permanent. Selectarea unui proaspăt absolvent într-un program de practică presupune seriozitate, orientare către învăţare și perfecţionare, precum și deschiderea de a dobândi abilităţi profesionale noi.
Comentarii