TRAVAIL - Tranzitia la viata activa in vederea integrarii pe piata muncii pentru elevii din judetul Dolj
travail header

Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvolaterea Resurselor Umane 2007-2013



Menu

20 de elevi pregatiti pentru AVENTURA CUNOASTERII!

august 03, 2015


Selecţia celor 20 elevi care vor paticipa la cea de a doua tabără de dezvoltare personală şi profesională  TRAVAIL s-a încheiat şi a adus la start mai bine de 40 de liceeni care au dorit un loc în aventura cunoaşterii găzduită de localitatea montană Fundata (jud. Braşov) în perioada 9-14 august 2015.

Diferenţa dintre competitori s-a produs la interviurile în limba română şi engleză, fiind urmărite atributele care ţin de sfera socializării, lucrului în echipă, implicării, spiritului de iniţiativă şi nu în ultimul rând, abilităţile de comunicare în limba engleză, având în vedere că activităţile, metodele, instrumentele şi programul de lucru din cadrul taberei vor fi planificate, organizate, coordonate şi monitorizate de doi experţi ai partenerului transnaţional, UNIAUDAX.

Cursa pentru un loc în tabără s-a desfăşurat pe parcursul lunii iunie când s-au adunat la start (completând formularul de candidatura pe adresa de email a Asociatiei EduFor Craiova  contact@edufor.ro), elevi de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Colegiul Naţional „Elena Cuza”,  ” Colegiul Naţional Pedagogic ”Ştefan Velovan, Liceul Teoretic „Henri Coandă”, Colegiul Tehnic „Costin D. Neniţescu”, Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”, Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „C-tin Brâncuşi”, Liceul Tehnologic „George Bibescu”, Liceul Traian Vuia şi  Liceul „Matei Basarab”.

A doua tabără de dezvoltare personală şi profesională  TRAVAIL are loc în cadrul proiectului „TRAVAIL – Tranziția la viața activă în vederea integrării pe piața muncii pentru elevii din județul Dolj” implementat de Asociația Mereu pentru Europa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Asociația EduFor Craiova și UNIAUDAX – Centro de Investigação e Apoio ao Empreendedorismo e Empresas Familiares din Portugalia, fiind  cofinanţat din FSE prin POSDRU 2007-2013.