Testul JVIS
iunie 11, 2015
Jackson Vocational Interest Survey a fost creat pentru a oferi un instrument eficient de măsurare a intereselor vocaţionale, care să fie scorabil atât manual, cât şi computerizat, în vederea estimării intereselor vocaţionale ale persoanelor de ambele sexe, de-a lungul unui set comun de dimensiuni. Fiind o tehnică utilă în consilierea vocaţională şi în luarea deciziilor cu privire la cariera de urmat, instrumentul are cea mai mare utilitate în mediile în care sunt luate aceste hotărâri.
Aceste medii includ şcoli, licee şi colegii, centre universitare de consiliere, agenţii şi oficii de ocupare a forţei de muncă, inclusiv cele din afaceri şi industrie, centre de reabilitare vocaţională şi de consiliere şi, de altfel, orice alt mediu în care un individ doreşte să întreprindă explorarea carierelor posibile pentru el. Formatul şi scalele JVIS combina o cantitate optimă de informaţie, relevantă pentru interesele vocaţionale, cu uşurinţa interpretării.
Cum mă va ajuta JVIS?
JVIS va releva interesele tale predominante şi, pornind de la acestea, îți va oferi direcţii posibile de carieră.
SCOP
JVIS ajută la o mai bună întelegere a ariilor spre care persoana evaluată are interese, dar şi a legăturii acestor interese cu diferitele profesii sau ocupaţii practicate în România.
DEFINIRE
Este important să facem diferenţa între interese şi aptitudini. Rezultatele testului se referă doar la interese, adică nu spun dacă persoana evaluată are aptitudinea, talentul sau educaţia necesare pentru a se lansa într-o anumita meserie. Astfel, de exemplu, un scor mare pe scala „Matematica” indică doar un interes ridicat pentru utilizarea raţionamentului matematic în rezolvarea de probleme, dar nu înseamnă neapărat că persoana evaluată chiar are aptitudinile necesare pentru a deveni matematician. Pe lângă rezultatele JVIS este necesar ca în consiliere să fie luate în considerare şi alte surse de informaţii, în special cele care ţin de aptitudini.
UTILIZARE
JVIS a fost construit pentru a măsura interesele vocaţionale ale elevilor, studenţilor sau adulţilor de către diverşi specialişti, cum ar fi consilierii vocaţionali, psihologii sau alţi profesionişti din zona educaţională sau organizaţională. Acest test poate fi utilizat în consilierea vocaţională şi educaţională a elevilor şi studenţilor, în planificarea carierei adulţilor, în vederea reprofilării şi a reconversiei profesionale, în procesul educaţiei continue, în recrutarea şi selecţia angajaţtilor, în dezvoltarea organizaţională, în coaching, în planificarea coerentă a posibilităţilor la nivelul unei organizaţii, precum şi în cercetarea întreprinsă în domeniul intereselor vocaţionale, a psihologiei muncii şi psihologiei educaţionale.
INTERPRETARE
Rezultatele acestui test ajută în procesul de alegere a unei cariere. Însă, nimeni nu trebuie să se aştepte ca acest test să ia decizia singur, fără o analiză atentă din partea consilierului şi a persoanei evaluate deopotriva. De cele mai multe ori se dovedeşte că rezultatele obţinute la test sunt rezultatele pe care persoana evaluată le aşteaptă. Dacă este aşa, testul devine foarte util în compararea obiectivă a intereselor persoanei evaluate cu cele ale altor persoane sau categorii profesionale, confirmând astfel direcţia planurilor sale profesionale sau de carieră. Însă, dacă raportul sugerează direcţii în carieră foarte diferite de planurile prezente ale persoanei evaluate, ar trebui ca aceasta să reanalizeze cu atenţie aceste planuri şi motivele care au determinat-o să le facă. Este important să ţinem cont de faptul că oamenii sunt mult mai încrezători atunci când activează într-o zonă ocupaţională care e similară cu interesele lor. Subliniem faptul că testul se referă doar la interesele personale. În alegerea unei direcţii în carieră aceste rezultate trebuie coroborate cu alte informaţii, din care nu trebuie să lipsească aptitudinile, trăsăturile de personalitate şi valorile personale, disponibilitatea de a urma studiile, precum şi formarea necesară calificarii în meseria vizată, etc.
Formatul JVIS
Broşura JVIS constă în 289 de perechi de afirmaţii, aceşti itemi descriind activităţi ocupaţionale. Există un total de 34 de scale, care numără câte 17 itemi fiecare. Itemii sunt aranjaţi şi analizaţi într-un format menit să maximizeze uşurinţa scorării şi să producă grupuri scalare în funcţie de familiile de interese vocaţionale.
Profilurile ocupationale JVIS
Datele din care rezultă profilurile ocupaţionale modale în România sunt formate pe baza a peste 82.000 de chestionare JVIS, aplicate pentru un număr de 350 de ocupaţii din România, cu sprijinul Bancii Mondiale şi a Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei din România.


Comentarii